“Alternativa carburantului gazos“
Ministerul economiei a organizat Masa rotundă cu genericul “Alternativa carburantului gazos- soluţii ecologice şi de securitate energetic pentru Republica Moldova”.
Moderator Dl vice-ministru Ilarion Popa.
În baza raportului prezentat de către reprezentantul companiei S.C. ALBANA S.R.L. dlui Bratuţel Alexandru s-a desfăşurat discuţia privitor la perspectivele utilizării gazelor natural comprimate şi lichefiate pentru acoperirea necesarului de carburanţi consumaţi de economia Republicii Moldova.
S-a abordat problem tehnice, economice şi din cadrul asigurării cu componenta legislativă.
Problema s-a apreciat ca actuală pentru Republica Moldova şi s-a luat o decizie de formare a unui grup de lucru , inclusive cu participarea reprezentanţilor Ministerului economiei, altor ministere şi organe statale, inclusiv a Academiei de Ştiinţe, Universităţii Tehnice Tehnică a Moldovei oamenilor de afaceri.
La masa rotundă au participat din partea Institutului de Energetică al AŞM director adjunct, dr. hab. Vladimir Berzan şi secretarul ştiinţific dr. Ilie Timofte.






Audit energetic
Consultanță în domeniul energetic, inclusiv a Surselor de Energie Regenerabilă
Expertiza tehnică a echipamentului energetic
Elaborarea protocoalelor IQ, OQ și PQ, pentru GDP și GMP 





