Energetica este sau nu o problemă mondială?

Recent, 12-16 septembrie 2010, în Montreal (Canada) şi-a desfăşurat lucrările cel de-al 21-lea Congres Mondial de Energie (21st WEC2010), la care au participat reprezentanţi din majoritatea ţărilor lumii, precum şi persoane cu factor de decizie (miniştri, membri ai Consiliului Europei, primari etc.). Datorită suportului financiar al STCU (Science&Technology Center in Ukraine), am avut şi eu posibilitatea unică de a participa personal la lucrările Congresului.

Conform prognozelor prezentate în cadrul congresului se aşteaptă ca până în anul 2030 consumul de energie să crească cu 40%. Din aceste considerente tema principală a acestui Congres a fost – Răspunde acum intereselor Globale: Energia în tranziţie pentru o Planetă Vie, care a prezentat o oportunitate ideală de a discuta şi analiza starea actuală a resurselor energetice, de a determina strategii de viitor pentru structura componentelor energetice şi a balansa creşterea economică cu mediul înconjurător. Problema majoră care stă în faţa omenirii este de a face energia accesibilă şi disponibilă, întrucât astăzi mai mult de două bilioane de oameni nu au acces la energie electrică, iar un bilion sunt nevoiţi să se descurce cu cantităţi insuficiente de energie electrică.

Accentele principale în cadrul acestui Congres au fost axate pe creşterea economică, protecţia mediului înconjurător şi combaterea sărăciei energetice. Toate discuţiile s-au conturat în jurul a patru teme:
- Accesibilitate: lipsa accesului oamenilor la sursele de energie pentru necesităţile de bază nu mai poate fi ignorată în continuare.
- Disponibilitate: reevaluarea potenţialului de asigurare cu energie a surselor deja disponibile astăzi sau celor ce vor fi elaborate în viitorul apropiat. Care este combinaţia corectă a surselor de energie în anii ce urmează?
- Acceptabilitate: orice strategie energetică viabilă trebuie să includă planuri complete de evaluare şi management pentru mediul înconjurător sau impactul social.
- Responsabilitate: finanţarea proiectelor energetice necesită politici clare şi un cadru stabil de reglare pentru asigurarea utilizării optimale a surselor energetice şi o rată bună a investiţiilor.

În mod distinct au fost abordate problemele privind majorarea cotei de utilizare a energiei produse în baza tehnologiilor pure, determinarea cotei fiecărui tip de energie în balanţa totală a consumului, reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, captarea şi stocarea bioxidului de carbon. Aceasta înseamnă utilizarea mai eficientă a resurselor, stimularea tehnologiilor inovaţionale, schimbarea stilului de viaţă, revederea politicilor energetice. Totodată, acum ca niciodată, este necesar ca toate naţiunile să discute şi să coopereze între ele atât la nivel de savanţi, producători, cât şi Guverne.

O componentă interesantă a acestui Congres a fost atragerea tinerilor la dezbaterea problemelor actuale din sectorul energetic aşa numit Programul Viitorilor Lideri în Energie (PVLE), care a oferit liderilor cu vârsta între 25 şi 32 ani, ce deja lucrează în industrie, oportunitatea de a-şi prezenta ideile şi problemele sale faţă de viziunile mondiale.

Altă componentă a Congresului a fost expoziţia organizată în cadrul acestui eveniment la care au participat peste 300 de companii lideri în domeniul energiei cu diferit profil: companii specializate în energie regenerabilă; arhitectură, inginerie şi construcţii; companii de extragere şi procesare a cărbunelui; companii de producere a echipamentului energetic; companii de echipament şi servicii; instituţii bancare, investiţionale; agenţii guvernamentale; analişti şi consultanţi în industrie; elaboratori de proiecte; companii de petrol, gaz şi energie electrică, companii petrolo-chimice; asociaţii profesionale; universităţi şi colegii.

Acest eveniment a dat posibilitatea de a vedea într-un singur loc tehnologiile de vârf din domeniul producerii şi utilizării energiei, de a stabili relaţii de colaborare cu companiile lider în energetică, de a prezenta elaborările din cadrul instituţiilor şi găsi potenţiali parteneri pentru realizarea proiectelor comune.

Prin intermediul acestui articol aş dori, totodată, să aduc sincere mulţumiri organizaţiei STCU (Centrul Ştiinţific şi Tehnologic din Ucraina), care a susţinut financiar prezenţa mea la acest eveniment de importanţă mondială, unde am avut ocazia să prezint activitatea Institutului de Energetică al AŞM, elaborările din cadrul institutului, să stabilesc o serie de legături cu persoane disponibile să colaboreze în viitor cu organizaţia noastră.

Deosebit de fructuoase au fost întâlnirile tehnice, care au dat posibilitatea de a stabili contacte cu persoanele necesare şi de a discuta asupra problemelor, ideilor sau proiectelor de interes comun.

Totodată, aş vrea să apelez la persoanele, care au elaborări inovative, să le plaseze pe site-ul STCU (www.stcu.int), întrucât această organizaţie interguvernamentală are menirea de a promova elaborările inovative şi găsirea partenerilor în realizarea proiectelor.

Dr.tehn. Mihai Tîrşu,
Institutul de energetică al AŞM