Conferinţa de presă „Noua metodologie de calculare a tarifelor la energia electrică şi termică. Viziunea savanţilor”

La 17 septembrie 2012, la Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut loc Conferinţa de presă „Noua metodologie de calculare a tarifelor la energia electrică şi termică. Viziunea savanţilor”.

În opinia dr.hab. Vladimir Berzan, directorul Institutului de Energetică al AŞM, noua metodologie de calculare a tarifelor la energia electrică şi termică este un pas înainte, prin încercarea de a lega activitatea actorilor din sectorul energetic cu modernizarea lor, redirecţionarea beneficiilor în modernizare. Totuşi, metodologiile în domeniul energiei electrice şi energiei termice nu sunt echilibrate cu interesele actorilor din piaţa energiei, cei care prestează energie electrică şi termică şi consumatori. Domnia sa, a pus accentul pe aspectul metodologic şi tehnic, identificând atât punctele „forte” cât şi cele „vulnerabile” a acestor metodologii. Este necesară solidaritatea acelor actori care asigură până la punctul final, de la producere până la distribuire şi consum a energiei. Aspectul este important şi urmează a fi luat în vedere la aplicarea acestor metodologii, a conchis directorul institutului.

Noua metodologie va defini modul în care politica şi strategia va stabili tarifele pentru perioada rece a anului. Elementele care se conţin în acest document sunt inovatoare, a remarcat Roman Chircă, directorul Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT). Metodologia nouă va urmări mai atent modul în care se plafonează anumite costuri şi atunci când sunt anumite costuri nejustificate. „ Plafonarea anumitor cheltuieli legate de activitatea întreprinderii, pe de o parte este un lucru bun, se plafonează cheltuielile administrative. Elementul de bază în stabilirea unui tarif este atunci când sursa de reglementare vrea să vadă costurile adevărate ale prestatorilor, iar această metodologie permite o edificare mai bună a costurilor reale, nepermiţând în acelaşi timp, operatorului să depăşească această limită”. O problemă o constituie furnizorii de energie termică, a specificat vorbitorul, sectorul se află în criză, din mai multe considerente şi dependenţa externă faţă de gazele din Federaţia Rusă, preţurile înalte, modul în care este organizată activitatea Termocom, modul în care are loc interacţiunea cu un consumator. Este o piaţă mai dificilă decât cea a energiei electrice în care există investiţie străină, atrase standarte străine, există şi o axă bine stabilită, furnizori, distribuitori, operatori naţionali. În acest sens, metodologia vine să creeze un cadru de plafonare a cheltuielilor, care este un lucru pozitiv.

Managerul Incubatorului de Inovare „Inovatorul”, Mihai Cuiban, conducătorul unui proiect de producere a biocombustibilului din deşeurile agricole, a vorbit din perspectiva producătorului de energie electrică şi termică din surse regenerabile. Domnia sa, consideră că este nevoie de o singura metodologie de calculare a tarifelor. „Eu, ca reprezentant al producătorului sunt interesat de o metodologie bine determinată pentru a obţine un tarif benefic atât pentru consumatori cât şi pentru producători. Trebuie să se i-a în consideraţie cheltuielile de transportare şi furnizare a energiei electrice şi de la producători, nu numai de la cea produsă din combustibilul importat”, a declarat Mihai Cuiban.

Pe marginea acestui subiect s-a expus dr. hab., prof. univ. Valentin Arion, şef, Catedra termoenergetica şi management Facultatea de energetică, Universitatea Tehnică din Moldova. În opinia sa metodologia este un document nou, care corespunde rigorilor. Referitor la tehnologiile regenerabile, profesorul a remarcat că nu sunt competitive pe piaţă, ele sunt scumpe, dar statele lumii, pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice depun efort pentru a le implementa.

Potrivit savanţilor, este necesar un studiu profund pentru a putea echilibra interesele producătorilor, furnizorilor şi consumatorilor. Mai mult, corectitudinea metodologiei de calculare a tarifelor la energia electrică şi termică nu ar trebui să afecteze necesităţile consumatorilor.

Centrul Media al AŞM