Training Internaţional “Dezvoltarea şi Utilizarea Energiei Eoliene”, organizator: LIFE Academy, Suedia

In perioada 27 februarie – 09 martie 2013, reprezentantul al Institutului Energetic al Academiei de Ştiinţe a Moldovei Natalia Timofte, cercetător ştiinţific a participat în programul “Dezvoltarea şi Utilizarea Energiei Eoliene”, partea a doua - regională, care s-a desfăşurat în India. În anii trecuţi în acest program au participat şi alţi reprezentanţi a Republicii Moldova, inclusiv şi din partea Ministerului Economiei.

Partea regională a acestui program este un compartimenta al programului care anterior s-a desfăşurat în Suedia şi care a infclus aspectele de bază ale dezvoltării sectorului de energie eoliană şi integrarea acestuia în sistemul centralizat de aprovizionare cu energie electrică.

În prezentul program au participat 21 de reprezentanţi din nouă ţări, selectaţi de către organizatorii programului: China (3), Egypt (4), Indonesia (1), Moldova (2), Mongolia (4), Myanmar (1), Tanzania (1), Tailand (2) şi Ukraina (3). În cadrul părţii regionale a programului a fost prezentată exeprienţa Indiei în domeniul dezvoltării surselor de energie eoliană. La rândul său, participanţii la program au prezentat situaţia la zi şi proiecte legate de dezvoltare a surselor de energie eoliană în ţările reprezentate de ei. Din partea Moldovei a fost prezentată situaţia la zi şi perspectivele dezvoltării energiei eoliene în ţară, dar şi unul din proiecte de energie eoliană propus spre realizare.

Etapa regională a programului a inclus vizite la:

C-WET – centru pentru tehnologii eoliene, or. Chennai: http://www.cwet.tn.nic.in

WinWinD – intreprindere de producere a turbinelor eolene (capacitate anuală de producere de 1200MW, 100% filială a companiei WinWinD Oy din Finlanda): http://www.winwind.com

Subdiviziuni locale ale companiei indiene Suzlon – unul din lideri mondiali în producerea turbinelor eoliene: http://www.suzlon.com

Producători locali de energie eoliană, regiunea Muppandal în Tamil Nadu (Sud-Estul Indiei): http://en.wikipedia.org/wiki/Tamil_Nadu

Kayathar C-WET - Centru de testare (standarde IEC): http://www.cwet.tn.nic.in/html/contactus.html

Pentru participare în programe ulterioare ale LIFE Academy accesaţi următoarele link’uri:

Lista programelor existente: http://www.life.se/system/visa.asp?HID=797&FID=779&HSID=13729&ActMenu=13733

Programe pe energie eoliană care prevăd participarea reprezentanţilor din partea Moldovei: http://www.life.se/system/visa.asp?FID=779&HID=797&HSID=13729&ActMenu=13733&ActSubMenu=16973

Programe pe eficienţă energetică care prevăd participarea reprezentanţilor din partea Moldovei: http://www.life.se/system/visa.asp?FID=779&HID=797&HSID=13729&ActMenu=13733&ActSubMenu=18488

C-WET tot oferă training’uri internaţionale care sunt gratuite. Informaţie suplimentară poate fi găsită pe: http://www.cwet.tn.nic.in/html/departments_training_calander.html

Nota: La începutul anului 2013 India avea 18.4GW, faţă de 220MW în anul 2000, de putere instalată la producătorii de energie eoliană, sau 8.6% din putere instalată totală în ţară, care constituie 211.8GW.[1] În total India are cca. 26GW putere instalată din surse clasificate ca energie regenerabilă, ceea ce constituie 12% din puterea sumară instalată în ţară. Acest compartiment include 3.4GW energie hidro de capacitate mică (până la 25MW), 1.04GW de energie solară şi 3.3GW de energie din biomasă şi bagasse. Rezultatele semnificative în domeniul dezvoltării energiei eoliene se datorează politicii promovate şi acţiunilor realizate de guvernul ţării. India se consideră a fi singura ţară în lume care are minister dedicat activităţii în domeniul surselor regenerabile de energie (creat în 2007). Politicile şi măsurile de promovare a surselor regenerabile de energie se realizează în India cît la nivel centralizat, atât şi la nivel local. Măsurile aplicate includ taxe de import la cota zero şi vacanţe fiscale de până la 5 ani pentru proiecte noi, dreptul de depreciere a 80% în primul an, şi multe alte facilităţi. În perioada anilor 2005-2010, investiţiile în domeniul surselor regenerabile de energie au marcat o creştere de 500%. În ziua de azi în India activează peste 20 de producători de turbine eoliene printre care se enumeră şi şapte din zece liderii mondiali în domeniu. Surse regenerabile de energie în India au creat 350 mii de locuri de lucru (42mii în domeniul energiei eoliene). Pentru comparaţie cu alte ţări – lideri în domeniu dezvoltării surselor regenerabile de energie se poate de menţionat că în Germania acest indicator constituie 372mii (respectiv – 101mii), în Spania – 137mii (55mii), iar în China – 1606mii (150mii).[2] Totodată, peste 30%, sau mai mult de 400 mln din populaţia Indiei nu au incă acces la energie electrică şi până-n ziua de azi au loc multiple deconectări zilnice de energie electrică la consumatori de energie electrică.

Natalia Timofte.



[1]Surse: C-WET, CEA & MNRE

[2]Sursa: Ren21 Global Status Report